Facturile la energie termică livrată în sistem centralizat, gaze naturale, apă potabilă și canalizare, salubritate, iluminat public și transport public local de călători, care au în prezent statut legal de titluri executorii, ar putea să-și piardă această calitate, ceea ce înseamnă că executarea silită a celor cu restanțe la plată va deveni mai dificilă, nemaiputând fi demarată direct, ci doar după decizii în acest sens ale instanțelor de judecată.
Justiția a blocat o măsură dispusă de Agenția pentru Protecția Mediului (APM) în decembrie anul trecut, prin care a fost suspendată autorizația de mediu în baza căreia Compania de Apă Oltenia SA, cel mai important operator de serviciu public de apă potabilă și canalizare din județelul Dolj, furnizează apă locuitorilor comunei Bârca, cu circa 1.700 de locuitori. Autorizația a fost suspendată din cauza neremedierii unor probleme apărute la stația de epurare a apelor uzate din localitate și nu la sistemul de alimentare cu apă potabilă, însă autorizația de mediu acoperă ambele activități, astfel că suspendarea ei le afectează pe amândouă.
Dosarul penal, inițiat în urmă cu 4 ani de procurorii Lucian Onea și Laura Bucică de la Serviciul Teritorial Ploiești al DNA și care a intrat și în atenția autorităților judiciare americane și franceze, este în continuare în lucru, fiind între timp transferat de la Ploiești la Structura Centrală din București a Direcției.
Guvernul vrea să elimine prin OUG obligația utilizatorilor serviciilor publice de apă și canalizare de a suporta costurile generate de colectarea, transportul, epurarea și evacuarea apelor pluviale. Asta după ce, în vară, legislația a fost modificată în sensul că s-a dat posibilitatea autorităților locale care dispun de resurse să îi scutească de această plată pe clienții operatorilor de servicii de apă și canalizare, suportând-o din bugetul local.
Programul de introducere a contoarelor inteligente de către Apa Nova va trebui să fie în concordanță cu Strategia pentru dezvoltarea unui oraș inteligent "Smart City București", aflată în prezent în stadiu de elaborare, după ce municipalitatea Capitalei a semnat la finalul lunii iulie un contract în acest sens cu compania de consultanță și audit Deloitte.
Ofensiva împotriva "taxei pe apa de ploaie" are un susținător la vârful Guvernului, în persoana vicepremierului PSD Marcel Ciolacu, originar din Buzău. Acesta a salutat decizia recentă a autorităților locale buzoiene de a scuti populația de această taxă și de a o reduce cu 30% pentru firme.
O intervenție majoră a Apa Nova datorată unui canal colector vechi de 90 de ani care a a cedat și trebuie schimbat, a restricționat astăzi circulația pe șoseaua Mihai Bravu.
Liderul de sindicat Nicolae Turcuman apare și în dosarul de corupție Apa Nova instrumentat de DNA, el nefiind pus sub acuzare. Într-o ordonanță a procurorilor anticorupție se afirmă că Turcuman era un apropiat al fostului director general adjunct Giovana Soare și că, prin intermediul celor doi, unul dintre principalii acuzați exercita controlul asupra politicii de resurse umane a companiei.
DNA nu a mai comunicat nimic despre evoluția dosarului Apa Nova de mai bine de un an, din 30 octombrie 2015. Potrivit celor mai recente informații de pe portalul instanțelor de judecată, persoanele cercetate în acest dosar, inclusiv fosta conducere a companiei, se află în continuare sub control judiciar.
Primăria Capitalei ar putea contracta credite în valoare de până la 105 milioane euro, pe o perioadă de maximum 30 de ani și cu o perioadă de grație de cel mult 5 ani, pentru a-și asigura banii necesari de cofinanțare a finalizării de către Apa Nova a stației de epurare Glina, a reabilitării principalelor colectoare de canalizare ale Bucureștiului și a canalului colector Dâmbovița.
Primăria Capitalei, acționar minoritar, cu 16,31% din acțiuni, la Apa Nova, controlată de grupul francez Veolia, a dat în judecată concesionarul serviciului public de apă și canal și a cerut dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor din profitul obținut în 2012. În replică, Apa Nova susține că și Primăria a votat în AGA alături de acționarul majoritar pentru amânarea hotărârii privind distribuirea acelor dividende.
Primăria Capitalei, acționar minoritar, cu 16,31% din acțiuni, la Apa Nova, controlată de grupul francez Veolia, a dat în judecată concesionarul serviciului public de apă și canal și a cerut dobânzi penalizatoare pentru plata cu întârziere a dividendelor cuvenite Primăriei din profitul obținut în anul fiscal 2012.
Apa Nova a cerut în instanță rezilierea contractului cu firma de investigații Confidential Investigations Team SRL, fostă SIS Strategy SRL, deținută de omul de afaceri Teodor Sterian, firmă care, potrivit procurorilor DNA, îi fila și intercepta ilegal pe angajații Apa Nova, prin montarea de sisteme de supraveghere în birouri, astfel încât aceștia să nu divulge "activitățile nelegale" ale Apa Nova.
DNA a pus în octombrie sub acuzare Apa Nova pentru evaziune fiscală, spălare de bani, mită, cumpărare de influență și interceptări ilegale, după ce a început urmărirea penală a mai multor actuali sau foști directori ai companiei, pentru aceleași infracțiuni. Faptele ar fi dus inclusiv la scumpirea apei potabile pentru bucureșteni.